TREI FRAŢI, RĂMAŞI de mici fără tată, trăiau împreună cu mama lor. Într-o zi, buna lor mamă căzu grav bolnavă. Deşi aduseseră la căpătîiul bolnavei pe cei mai buni şi mai scumpi doctori, sănătatea ei se şubrezea cu fiecare clipă. Zilele bătrînei mame păreau numărate.
Într-o zi, cei trei feciori se apropiară de patul muribundei şi-o întrebară dacă are vreo dorinţă.
– Aş vrea să mănînc Nara-nashi, le răspunse bolnava.
Cei trei fraţi auziseră povestindu-se despre Nara-nashi, o delicateţe de pere de Nara, care creşteau tocmai în creierul munţilor. Numai că erau aşa de straşnic păzite de un monstru, încît nimeni dintre cei ce se aventuraseră în căutarea acestor pere nu scăpase cu viaţă. Cu toate acestea, cei trei băieţi, dornici să îndeplinească ultima dorinţă a mamei lor, se hotărîră să se facă luntre şi punte şi să-i aducă Nara-nashi.
Aşa se face că Taro, cel mai mare dintre fraţi, luă primul coşul în spinare şi porni să-şi încerce norocul. Merse el, merse pe o cărăruie de munte şi urcă şi tot urcă pînă ajunse la o stîncă uriaşă. Lîngă ea se odihnea o bătrînă uitată de moarte.
– Încotro ai pornit, tinere? îl întrebă bătrîna.
– Mă duc să culeg Nara-nashi, răspunse Taro, dar nu ştiu unde să le caut.
Femeia se ridică în capul oaselor şi apropiindu-se de flăcău zise:
– Să ştii că un demon fioros trăieşte în inima muntilor. Te va răpune cu siguranţă dacă te încumeţi să-l înfrunti. Ai face mai bine să te întorci acasă,
– Imposibil! Trebuie să ajung acolo negreşit. Te rog, arată-mi drumul ! se rugă Taro.
-Bine, răspunse bătrîna. Ascultă cu mare băgare de seamă ce-am să-ţi spun. Puţin mai încolo ai să dai de o răscruce de drumuri străjuită de bambuşi tineri. Să apuci j pe drumul spre care sînt îndreptate de vînt frunzele bambusului.
Taro mulţumi bătrînei şi continuă să urce pe cărăruia care ducea spre creierul munţilor. Întocmai cum îi spusese bătrînica, cărăruia se răsfiră în curînd în trei, începutul fiecărui drum fiind străjuit de cîte un bambus tînăr. Unul dintre ei avea frunzele răsucite spre o potecă ce părea cea mai abruptă, cea mai strîmtă şi mai întortocheată dintre toate trei.
Taro îşi aminti ce-i spusese bătrîna, dar în sinea lui îşi zise:
„Indiferent ce potecă aleg, rezultatul va fi cu siguranţă acelaşi. S-o apuc atunci pe drumul cel mai uşor !”
Alese drumul cel mai larg şi mai bine nivelat şi o porni la mers. N-apucă să facă doi paşi că o cioară zbură pe deasupra capului lui zicînd :
-Ai face mai bine dacă n-ai alege acest drum, flăcăule!
Taro n-o luă în seamă şi-şi continuă drumul. Intîlni curînd un pom încărcat cu tigve, care îl avertiză:
– Ai să te căieşti amarnic, dacă-ţi continui drumul pe-aici.
Ignorînd şi acest avertisment, Taro îşi văzu mai departe de drum. Ajunse curînd la un lac cu apă liniştită, dincolo de care se vedeau pomi încărcaţi cu Nara-nashi. Fericit, Taro se aruncă în apă şi începu să înoate spre fructele de pe ţărm. De îndată ce trupul său atinse argintiul lacului, apele liniştite de pînă atunci începură să clocotească şi să mugească înfricoşător, iar monstrul, care nu era altul decît paznicul lacului, răsări din ape si-l înghiţi dintr-o răsuflare.
După zile şi zile de nerăbdătoare aşteptare a lui Taro, cei doi fraţi se sfătuiră şi hotărîră ca fratele mijlociu Jiro, să-şi încerce şi el norocul. Jiro porni imediat la drum, dar întocmai ca Taro, nesocotind sfatul bătrînei de la stîncă, fu înghiţit şi el de monstrul lacului.
In sfîrşit, veni rîndul mezinului Saburo să pornească spre munţi. Întîlni, de-asemenea, bătrîna femeie şi-i spuse că cei doi fraţi ai săi mai mari, plecaţi să aducă Nara-nashi. nu s-au mai întors acasă,
– Pentru că nu mi-au ascultat povată, răspunse bătrîna. Dacă vrei să reuşeşti, urmează-mi sfatul, fătul meu. Spunînd acestea, îi dădu o sabie.
Cînd ajunse la răscruce, Saburo o porni pe cărarea cea mai prăpăstioasă şi mai strîmtă,spre care erau îndreptate frunzele bambusului, aşa cum îl sfătuise bătrîna. Cum mergea el aşa, o cioară zbură pe deasupra capului şi-l îndemnă să nu-şi piardă timpul prin ascunzişurile muntelui.
Ajunse curînd la un pîrîiaş, în apele căruia văzu o floare de Nara-nashi. Cu inima bătîndu-i de emoţie o porni în susul apei şi găsi în cele din urmă o plantaţie de Nara-nashi, înconjurată de apele liniştite ale unui lac.
Cînd Saburo începu să alerge spre pomii de Nara- nashi, vîntul îi şopti la ureche:
– Dacă te urci în pom dinspre nord, umbra ţi sa va răsfrînge în apă şi vei fi înghiţit pe dată de monstrul lacului. Dacă vrei să scapi teafăr, caţără-te în pom din partea sudică.
Saburo se urcă în pom aşa cum fusese sfătuit şi culese o mulţime de Nara-nashi. Dar la coborîre, din nebăgare de seamă, se aşeză pe o creangă crescută viguros spre nord. Pentru cîteva clipe, umbra i se proiectă pe luciul ape! Monstrul apăru din valuri şl porni să-l înghită în tocmai ca şi pe fraţii lui mai mari, Taro şi Jiro. Dar Saburo scoase din teacă sabia primită de la bătrînă şi-o înfipse în monstru. O lovitură atît de dibace, încît monstrul se prăvăli ca lovit de fulger. După o scurtă agonie, monstruoasa creatură îşi dete duhul. O voce îi şopti atunci lui Saburo să despice burta monstrului mort. Oare ce credeţi c-a găsit Saburo în pîntecele dihaniei ? Pe fraţii lui mai mari, Taro şi Jiro.
După ce şi-a salvat fraţii, Saburo şi-a umplut coşul cu Nara-nashi şi s-a întors degrabă acasă. La scurt timp după ce bătrîna lui mamă a mîncat din fructele aduse, s-a însănătoşit tun. Şi a trăit apoi ani multi şi fericiţi împreună cu cei trei feciori ai săi.