Berbecul de aur

FATA DIN POVESTE

 

A fost o dată un împarat care avea o fată neînchipuit de frumoasă: ochii ei albaștrii erau ca azurul cerului, iar pletele ei dalbe străluceau ca razele soarelui.

Fiind singură la părinți, fucese crescută cu mare grijă și pază. Așa de mult se temea tatăl să nu i se întâmple ceva, să nu i-o fure careva, încât își zăvorâse copila într-o cetate care se afla pe o insulă în mijlocul mării. De jur împrejurul mării străjuia oaste pentru ca nimeni să nu poată să se apropie de fată. O slujnică credincioasă îi aducea zilnic hrană pe o luntre legată cu frânghii, și în afară de oamenii casei, nimeni nu avea  voie să o vadă la față.

Când ajunse la vremea măritișului, împăratul dete sfoară în țară că-și va mărita fata cu  acela care se va învrednici să ajungă pe acea insulă; bizuindu-se pe oastea sa puternică, era încredințat că nimeni nu va pune piciorul acolo. Celor ce voiau să se încumete la o așa ispavă, le da răgaz de nouăzeci și nouă de  zile spre a-i aduce semnul cerut, ca dovadă că au putut pătrunde până la ea, alminteri, unde le stau picioarele le va sta si capul.

Multă vreme nu îndrăznise nimeni  a-și primejdui zilele, dar în cele din urmă s-a ivit un viteaz fără pereche care să vină să-i ceară mâna domniței. Acesta se tot chitise cum să-și ajungă ținta. El avea un prieten mare cărturar, căruia i se încrezu și-i ceru sfatul.

-Asta e mare greutate, îi răspunse înțeleptul. Fa-mi rost de zece ocale de aur și am să închipui un berbec  în care să încapă un om și să mai aibă loc și de merinde pe câteva zile, iar în lochi de ochi să aibă două deschizături prin care cel ascuns să poată vedea în afară, fără să fie băgat în seamă.

Zis și făcut.  Cărturarul se duse la un meșter aurar, iar acesta făuri berbecul după cum i se ceruse. Apoi îl aduse casă, oploși pe tânăr înăuntru, îl înzestră cu merinde pe mai multe  zile  și-l scoase la piață, prefăcându-se că vrea să-l neguțeze. Se grămădi lumea să-l vadă, dar nimeni nu fu în stare să-l cumpere, că omul cerea pe el trei mii de galbeni și cine ar fi putut să dea atâta bănet.

Mersea veste despre berbec până la urechea împăratului, și acesta trimise după el să vadă ce fel de marfă este? Cum îl zări, îl îndrăgi, fiindcă era de mare maistru măiestrit. Numaidecât îl iscodi de preț Omul îi spuse că nu e de vânzare, dar dacă îi place, îl poate opri vremelnic la curte, să-l privească până ce se va sătura.

Asta mulțui pe împărat și-i zise:

-Lasă-l aici, că la mine oricând îl vei găsi, nu se pierde.

A doua zi, fata care aducea hrana domniței, o înștiință de berbecul de aur.

-Pare că e un berbec  viu! Spuse slujnica.

Domnița strărui din toate puterile pe lângă împărat să-i trimită frumoasa jucărie, să-i țină de urât. Și el îi împlini voia.

Fata, care toată ziua ședea singură și nu mai putea de pustietate, se bucură cum îl văzu și-și petrecea tot timpul jucându-se cu el. Nu mai voia cu nici un chip să se despartă de el.

Dar tânărul adăpostit în berbec  isprăvi merindele și sta cu sufletul strâmtorat. Până îi veni în minte un gând de mântuire. Îndată ce adormi domnița, trase capacul și pe furiș se hrâni din bucatele ei de pe masă, apoi se adăposti iar în berbec și închise la loc capacul. Tot așa se îndestula și de zi, de râmânea fata flămândă. Atunci, socotind ea că și berbecul se hrănește din merticul ei, ceu să i se aducă un adaos de mâncare.

Dar după o vreme, cum domnița se zbenguia în joc cu berbecul, hoțul ascuns își pierdu răbdarea, trase capacul și sări afară. Ea se sperie grozav la început, dar el, șiretul, o luă așa de frumos și drăgăstos și cu graiul mieros:

-Domniță drăgălașă, minunăție vie, nu fii supărată pe mine, iartă-mi cutezarea ce am avut să vin la tine; numai dragostea și mila m-au silit să fac ce nimeni nu a făcut, ca să te scap din temnița în care ai încăput. Tatăl tău, nu vrea nimănui să te dea, de aceea  el te ține închisă așa. Și de la orice pețitor cere cel mai greu lucru de înfăptuit: să răzbată în cetate, să-i aducă un semn că a ajuns până la tine. Iar dacă nu-l poate aduce, peste viață îi pune cruce. Tot astfel s-a învoit el și cu mine. Mi-a sorocit nouăzeci și nouă de zile, ca să-i dau dovada asta, și de nu i-o voi aduce, va cădea și pe capul meu năpasta.

-Cum se poate? Vai de mine, îți dau câte semne vrei, răspunse fata.

Și deodată, ca o vrabie de sprintenă, zbură princasă, cotrobăi prin lăzi și scoase un inel, un ceasornic de aur și o șuviță aurie legată cu o panglie de mătase albă și-i făcu o srisoare cu jurământ de iubire pentru el.

Ei petreceau împreună ca frate și ca soră, erau fericiți și uitaseră de lumea toată,  până când veni cărturarul la  împărat cu rugămintea să înapoieze berbecul. Cât de mult stărui împăratul să i-l mai  lase, acesta nu vru în ruptul capului.

Odată ajuns acasă, cărturarul întrebă pe prieten:

-Ai făcut vreo ispravă? Ori s-au dus baii pleavă în vânt.

-N-am dat greș până acum. Vom vedea mai departe. Au trecut nouzeci și nouă de zile ca nouăzeci și nouă de  ceasuri șă tânărul fu chemat la palat să dea răspunsul. El asigură pe împărat că are semne din cetate și scoase mai întâi inelul. Împăratul luă inelul în mână, îl cercetă  pe amândouă fețele, pricepu că-i al fetei, dar cu toate astea nu îl primi:

-Inelul, zise el, nu e singura chezășie. Argintarii de azi te fac și pe tine aidoma, nu numai un inel. Îl vei fi cumpărat de la vreun giuvaergiu. Mai ai altă dovadă?

Pețitorul scoase din buzunar ceasornicul cu pecetea fiicei. Împăratul îl căută cu de-a-mănuntul, văzu că e ceasul fetei, dar se împotrivi:

-Nici aceasta nu-i temeinică mărturie. Sunt multe ceasuri asemănătoare în lumea asta. Alta mai ai?

Tânărul scoase atunci din buzunar șuvița de păr.

-Nici acesta nu e  lucru pe care să mă bizui eu, deși la culoare și strălucire seamănă cu pletele fiicei mele.

La urmă scoase răvașul și împăratul nu mai avu ce spune. De data aceasta, neavând încotro, el fu silit să se ție de cuvânt și astfel pregăti o nuntă împărătească, la care luai parte și eu, să aduc vestea și povestea, ca să vă bucurați cu toții, copiii mei, să nu uitați:

Că omul deștept și cutezător

Răzbate în lume mai ușor,

De stă deasupra tuturor.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *