Vulpea-ceainic

[dropcap1]A[/dropcap1] FOST ODATĂ, TARE demult, un bătrîn şi o bătrînică. Erau atît de săraci că n-aveau după ce bea apă. Moşul se ducea în fiecare zi la pădure, să ia lemne de foc, pe care le vindea apoi la oraş, spre a-şi cîştiga pîinea cea de toate zilele.
Într-o zi, în timp ce se îndrepta spre cărările dificile ale munţilor, văzu trei copii schingiuind o vulpe pe care nu se ştie cum o prinseseră. Făcîndu-i-se milă, zise copiilor!
-E mare păcat să chinuiţi un biet animal! Nu vreţi să mi-l vindeți mie?
Copiii se învoiră şi cînd avură în palmă cîteva monede îi dădură bucuroşi vulpea şi o zbughiră peste cîmp.
Bătrînul dezlegă frînghia care aproape sugrumase gîtul vulpii şi zise:

-Ce nenorocire! Altă dată să nu te mai aventurezi pe uliţele satului, la lumina zilei, dacă vrei să n-o paţi la fel! Şi acum, şterge-o la vizuina ta!
Eliberat, animalul o zbughi în pădure.
Trecură zile, săptămîni, luni. Bătrînul aproape că uitase de vulpe. Sfîrşitul anului era aproape şi moşul urca din nou cărările muntelui pentru a aduna lemne ca de obicei, cugetînd cum să facă rost de bani pentru Anul Nou. Deodată o vulpe ieşi din pădure şi îi spuse:
-Dragă bătrânelule, eu sînt vulpea pe care bunătatea ta a salvat-o de la moarte nu demult. Te vad foarte îngrijorat. Ți s-a întâmplat ceva?
-Gândeam că anul e pe sfîrşite şi aş avea atâtea de cumpărat de Anul Nou, zise bătrânul.
-Nu-ți face griji, zise vulpea. Mă voi transforma într-un ceainic, pe oare te rog să-l duci la templul din sat şi să-1 vinzi preotului pentru trei ryo.
Bătrânul rămase pe gînduri, neştiind dacă e bine să facă o asemenea faptă. La insistenţele animalului, acceptă în cele din urmă.
Atunci, vulpea se dădu peste cap şi cît ai clipi din ochi se prefăcu într-un frumos ceainic din bronz. Bătrânul as­cunse ceainicul sub cămașă și porni spre templu.
-Am un lucru rar pe care aș vrea să ți-l vînd, părinte. Un ceainic din bronz. Vrei să-l cumperi? zise moșneagul.
Preotul luă ceainicul, îl examină cu grijă, îl ciocăni cu arătătorul. Suna profund şi melodios, impresionîndu-l pe preot. Hotărît să obțină ceainicul, zise bătrînului:
-Cît vrei pe el?
-Trei ryo. răspunse acesta.
Socotind preţul nu prea ridicat, preotul plăti suma cerută, convins c-a făcut o afacere bună. La rîndul său, bătrânul se grăbi spre casă, fericit să-i poată arăta babei lui trei ryo.
Ei bine, sînteţi probabil curioşi să aflați ce s-a întîmplat cu ceainicul. De îndată ce a intrat în posesia fru­mosului ceainic, preotul a fost nerăbdător să vadă cît de bun ceai e în stare să facă şi dădu poruncă unei slugi să-l spele bine. Sluga, un băiat cam sărac cu duhul, luă ceainicul în bucătărie, puse nisip în el şi începu să-l frece cu o perie. Deodată, ceainicul strigă la băiat:
-Oh, oh! Neisprăvitule, spală-mă mai cu grijă. Mi se sfîşie inima de durere!
Speriat, băiatul fugi la preot.
-Părinte, părinte, ceainicul vorbeşte! Mi-a zis să-l spăl cu grijă că-l doare!
Preotul răspunse calm:
-Fii pe pace, băiete. Ţi s-a părut probabil, pentru că ceainicul e într-adevăr foarte frumos şi scoate nişte sunete minunate, de parcă ar vorbi un om. Termină spălatul și pune apă la fiert.
Băiatul puse apă în ceainic, îl aşeză pe plită şi aprinse focul.
-Vai, mă arde, mă arde, neisprăvitule! Lasă focul mai mic că mă ucizi, se auzi din nou vocea ceainicului,
Speriat de-a binelea, băiatul fugi la preot.
-Nu m-am înşelat, părinte! zise el. Ceainicul vor­beşte. A zis „Mă arde, mă arde, fă focul mai mic”.
Încă neîncrezător, preotul, dornic să bea ceai, socotea că apa este gata fiartă. Spuse băiatului să oprească focul şi să-i aducă ceainicul.
-Imediat, şfinţia-ta, zise băiatul şi dădu fuga în bucătărie. Spre marea lui mirare văzu ceainicul alergînd pe patru picioare, cu coada stufoasă ridicată în sus. Căzu jos de uimire şi strigă:
-Părinte, părinte, ce întîmplare nemaipomenită!
Preotul se repezi în bucătărie. în locul ceainicului,
văzu o vulpe fugind cît o țineau picioarele.
Cu toată înţelepciunea sa, preotul s-a speriat în toată puterea cuvîntului, uitînd şi de pagubă şi de tot. Iar vulpea, chelălăind şi agitîndu-şi coada stufoasă, fugea mâncând pămîntul spre vizuina ei din munţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *