Podul pisicii
Trăia pe o străduță din Hangio, lângă un pod, un bătrân cizmar. Acesta, fiind singur, crescuse o pisică care n-avea nici un fir de păr pe ea. Era așa de urâtă, că-ți era teamă să te uiți la ea. Și era leneșă cum nu s-a mai văzut: nu prindea șoareci și îi era lene chiar și să miaune. De dimineață până seară dormea încolocită la picioarele bătrânului cizmar. Vecinii îi tot ziceau:
-Ce folos poate să-ți aducă această pisică leneșă și leproasă! Mai bine ai alunga-o!
Bătrânul cizmar dădea din cap și spunea:
-N-am pe nimeni, ea este singurul suflet din casa mea. Ne ținem și noi tovărășie unui altuia.
Într-o zi, un negustor trecând pe acolo și-a rupt un toc de la pantof. S-a dus cu pantoful la cizmar, să-l repare, și a văzut pisica cea leneșă, tolănită la picioarele acestuia. După ce s-a uitat bine la ea, a întrebat:
-Meștere, a ta e pisica?
Meșterul a dat din cap, în semn de încuviințare.
Apoi, negustorul a zis:
-Îți dau 300 de liang (grame) de argint, vinde-mi pisica!
Cizmarul a întrebat:
-Dar ce să faci tu cu o asemenea pisică?
Negustorul a răspuns:
-Asta nu te privește pe tine, dă-mi pisica și-ți dau arginții!
Cizmarul s-a gândit ce s-a gândit, apoi a zis:
-Cine a mai văzut să dai pe o pisică 300 liang de arginți? N-o vând și gata!
Vecinii care se strânseseră au cășunat pe cizmar:
-Meștere, tu n-ai fost în stare să strângi 300 de linag de arginți în toată viața ta. Nu-ți ajunge câtă sărăcie ai îndurat până acum? Dă-i pisica și ia arginții și o să scapi și tu de sărăcie!
-Toată viața mea am îndurat multe lipsuri. Dacă am avut un castron de orez să mănânc, dacă nu, nu. N-o să mă îmbogățesc acum la bătrânețe, de pe urma pisicii.
Oamenii au început să-și dea cu părerea cum că cizmarul a înnebunit. În scurt timp s-a nimerit să fie pe acolo fiul moșierului care s-a minunat și el de ce a auzit. Fără a sta pe gânduri s-a dus la negustor, i-a strâns mâna și i-a zis:
-Eu pot să te ajut să capeți pisica dacă îmi spui și mie ce ai de gând să faci cu ea.
Când au dat de fiul moșierului, moamenii s-au împrăștiat care încotro. Negustorul și-a zis că acesta fiind om de vază negreșit îl va ajuta să-l lămurească pe cizmar să-i dea pisica și a zis:
-Uită-te bine la pisică! Nu vezi cum strălucește în soare? Asta e o pisică de aur. Oare n-ai auzit că pe acoperișul Pagodei Liu Hă sunt doisprezece șoareci de jad, care sunt o adevărată comoară, și numai pisica de aur poate să-i prindă, lamiezul nopții cînd ies să se joace. Dar uite că nu-mi ajunge argintul. Mă duc să iau ce mai am și la miezul nopții mă întorc. Și a plecat în grabă.
După plecarea lui, fiul moșierului i-a zis cizmarului:
-Meștere, împrumută-mi pisica să prind șoarecii de jad și după aceea ți-o dau înapoi.
-Șoarecii de jad de pe pagodă sunt comoara tuturor, lasă-i acolo unde sunt. Nu-ți dau pisica!
Furios, fiul de moșier l-a lovit pe cizmar, trântindu-l pe jos, a luat pisica și a plecat.
Când s-a înserat, a plecat la pagodă, unde a așteptat până la miezul nopții, când cei doisprezece șoareci de jad au ieșit pe acoperiș și au început să se joace. Atunci a scos pisica din sân și i-a dat drumul. Și, curios, pisica care dormita tot timpul, odată și-a cuilit urechile, și-a ridicat coada, ochii au început să-i clipească, parcă ar fi un tigrișor. După ce a mieunat o dată, din două sărituri a fost pe acoperiș.
Când au văzut pisica de aur, șoarecii de jar s-au speriat așa tare, că au căzut unul câte unul de pe acoperiș și s-au făcut praf și pulbere. Nevăzând nici un șoricel, fiul moșierului și-a închipuit că aceștia au fugit și au dat năvală spre pagodă, dar alunecând, s-a dus de-a rostogolul până în fluviul Cien Tang-țiang.
În acest timp, negustorul ajunsese acasă, de unde a luat arginții, s-a dus la târg, a cumpărat o plasă i un caier de mătase și apoi s-a întors la cizmar. Dar aici l-a găsit pe acesta în nesimțire trântit pe jos, și nici urmă de pisică. Atunci a înțeles totul și a dat fuga la pagodă.
Negustorul îi spusese că pisica poate prinde șoarecii, dar nu-i spusese în ce fel. Trebuia să întindă mai întâi plasa și în ea să așeze mătasea și apoi să dea drumul pisicii. Astfel șoarecii de jad nu ar fi avut cum să cadă și să se sfărâme.
Când a ajuns negustorul la pagodă, șoarecii de jad se făcuseră praf, iar fiul moșierului se înecase în Cien Tang-țiang. Oftând, negustorul și-a luat plasa și a plaecat.
De atunci nimeni nu a mai văzut nici un șoricel pe pagoda Liu Hă.
Și tot de atunci podul de lângă cizmărie se cheamă Podul Pisicii.