Despre o oglindăși o așchie.
de Hans Christian Andersen
Așadar, să începem. Când vom ajunge la finalul poveștii vom știi mai multe decăt știm acum, dar să începem. A fost odată ca niciodată un spiriduș rău, adevăr vă spun vouă era cel răutăcios dintre toți drăcușorii răi și poznași.
Într-o zi pe când era bine dispus, a făurit o oglindă cu puterea de a modifica tot ceea ce este frumos și bun în realitate, astfel încât în imaginea reflectată să apară rău și urăt. Dar ceea ce era, bun de aruncat sau urât, se reflecta în oglindă cu o urâțenie mărităși crescută. În această oglindă cele mai frumoase peisaje arătau precum spanacul fiert, și chiar și cea mai frumoasă persoană se transforma într-una pocită, sau apărea că stă în cap, sau fața era așa de distorsionată că nu putea fi recunoscută, și dacă careva avea vreo aluniță, poți să fii sigur că mărea și se intindea deasupra nasului și a gurii.
“E tare, frate!” își zise bucuros spiridușul. Dacă vreun gănd bun trecea prin mintea cuiva, atunci un oglinda se strămba , și spiridușul s-a bucurat de descoperirea sa inteligentă. Toți ceilalți drăcușori care veneau la școala sa, pentru că spiridușul avea o școală pentru drăcușori, își spuneau unii altuia de miracolul care se produsese, și abia acum credeau ei, era posibil să vadă lumea așa cum arăta în realitate.
Și au început spiridușii să alerge cu oglinda, de n-a mai rămas țară sau persoană care să nu fie reprezentată de oglindă. Așadar s-au gândit ei să se ridice în înaltul cerului și ca să facă pozne de acolo. Și cu căt urcau mai sus cu oglinda, cu atât oglinda se strâmba mai tare, de abia mai reușeau să o țină. Dar ei au zburat tot mai sus, tot mai sus, din ce în ce mai aproape de stele, când deodată o strămbătură puternicăși violentă, a smuls oglinda din mâinile lor, iar aceasta a căzut pe pământ unde s-a sfărâmat într-o sută de milioane de bucățele sau poate chiar mai mult. Iar acum oglinda era chiar mai rea decât înainte; pentru că cioburile cele mai mari erau cât un grăunte de nisip, și zburau prin lumea largă, și când intrau în ochii cuiva, acolo rămâneau, și oamenii vedeau totul pervertit, căci aveau un ochi rău.
Asta se întâmpla deoarece fiecare ciob micuț, avea aceeași putere pe care o avea întraga oglindă. Anumite persoane s-au ales chiar cu un așchie în inimă, inima mai bătea odată, după care devenea o bucată de gheață. Unele cioburi însă erau atât de amri, încât au fost folosite ca geamuri la ferestre, prin care cineva putea sa nu-și vadă prietenii. Alte bucăți au fost folositepentru lentile, și era o chestiune tristă când oamenii își puneau ochelariipentru a vedea bine și drept. Râdea spiridușul rău, de se tăvălea pe jos, râdea de se prăpădea, pentru că toate aste îi gâdilau orgoliul.
Așchiile cele mai fine, încă zboară prin aer.
Și acum să vedem ce s-a mai întâmplat.