Prințul și Prințesa
de Hans Christian Andersen
Gerda a fost obligată din nou să se odihnească, când, din direcție opusă, un corb venea țopăind prin zăpada albă. Se uita lung la Gerda și dădea din cap, apoi spuse:
“Crow, Crow, Bună Zi! Bună Zi!”
Nu putea vorbi mai bine, dar îi era milă de mica fetiță, și a întrebat-o unde se ducea singurică. Cuvântul singur Gerda îl înțelegea foarte bine, și simți căt de mult exprima, așa că-i spuse Corbului întreaga poveste, si-l întrebă dacă-l văzuse pe Kay.
Corbul făcu o plecăciune gravă, și zise: “Ar putea fi!; Ar putea fi!”
“Crezi că-i chiar așa?” plânse micuța, și aproape că strivi de tot corbul atât de tare-l îmbrățișă.
“Ușor, Ușor” spuse corbul. “Eu cred căștiu, ar putea fi chiar micul Kay, dar te-a uitat pentru prințesă.”
“Trăiește cu o prințesă ?” întrebă Gerda.
“Da! Ascultă,” spuse corbul,”Da-i dificil ca eu să vorbesc limba ta. Dacăștii corbește ti-aș povesti mai bine.””Nu, n-am învățat-o” spuse Gerda; “Dar bunica mea știe! Și poate șă vorbească chiar păsăreasca! Dacă învățam și eu…”
“Nu contește!”, zise Corbul; “O să-ți spun cum oi pute’, oricum rău vorovesc.” Și spuse tot ce știa. („Nu contează! Zise Corbul. O să-ți spun cum voi putea, oricum vorbesc rău”)
În regatul unde acum noi trăiește o Prințesă, extraordinar de deșteaptă, pentru a citit ziarele din toată lumea, până când a uitat de ele , într-atâta de deșteaptă este. În ultima vreme, se spune, ședea pe tron, ceea ce nu-i deloc amuzant la urma urmei, când a început să murmure un căntecel vechi, care suna cam așa: “De ce nu, m’aș mărita ?”
Dar cântecul ăsta e plin de înțeles.’ spuse ea, și așa s-a hotărât să se mărite, dar ar fi vrut să aibă un soț care șă stie să răspundă când ea îi vorbește, nu unul care că care să pară o mare personalitate, pentru că asta e obositor.
Ea atunci a adunat toate doamnele de la curte, și când au auzit vestea, foarte încântate au zis:”Suntem bucuroase să auzim acest lucru, la gândul ăsta ne gândeam adânc și noi!”
“Pe cuvântul meu, că e adevărat!”spuse Corbul; pentru că am o mândră ascultătoare care care țopăie liberă prin palat, și ea mi-a zis totul.
“De aceea ziarele apărură cu un chenar de inimioare cu inițialele prințesei,iar în chenar puteai citi că orice tânăr arătos avea libertatea de a veni la palat și a vorbi Prințesei; iar cel va vorbi inteligent precum se cere, se va simți acasă acolo, iară pe acela Prințesa va lua de bărbat.”
“Da, Da”; spuse corbul,”e adevărat ăți spun, cum mă vezi și cum te văd. Venea lumea puhoi, a fost îngrămădealăși chiar îmbulzeală, dar nimeni n-a reușit nici în prima nici în a doua zi. Toți puteau vorbi bine când erau pe stradă, dar cum intrau în palat, și vedeau gărzile bogat îmbrăcate cu argint la porțile palatului, și valeții plini de aur de pe scări, saloanele, saloanele mari iluminate generos,deveneau cu toți nesiguri, și când se așezau în fața tronului pe care prințesa stătea, tot ce puteau face era repetarea ultimului cuvânt, dar repetiția n-o interesa prea mult. Era ca și cum oamenii de acolo erau sub o vrajă, și intrau în transă până când se trezeau din nou în stradă, de când, cănd puteau din nou să sporăvoiască. Era o întreagă mulțime la coada ce se întindea de la porțile orașului până la palat. Am fost și eu acolo, numai ca să văd,” spuse corbul.”Erau tot mai flămânzi și însetați, dar de la palat n-au văzut nica, nici măcar o cană de apă. Câțiva dintre cei mai deștepți, e adevărat, veniseră cu pâine și niște unt: dar nimeni nu împărțea nimic cu vecinul său, pentru că fiecare se gândea: lasă-i să arate flămânzi și atunci prințesa nu-i va dori.”
“Dar Kay, micuțul Kay”, spuse Gerda, “Când apare? era în mulțime?”
“Răbdare, răbdare; abia am început. Era a treia zi când un cineva fără cal sau însoțitori, a venit mergând de-a dreptul la palat; ochii lui străluceau ca ochii tăi, avea părul lung, dar hainele erau ponosite.”
“Ä‚sta-i Kay!”, plânse de bucurie Gerda.”L-am găsit!” și bătu din palme entuziasmată.
“Avea un rucsac mic în spate,” spuse Corbul.
“Nu, cel mai probabil era săniuța,” spuse Gerda,”pentru că atunci când a plecat, avea săniuța cu el.”
“S-ar putea, nu zic nu,” zise Corbul; “Nu l-am examinat în detaliu, dar știu de la mândra mea, că a intrat în curtea palatului, a văzut gărzile de argint, valeții de pe scări, și nu s-a intimidat, s-a înclinat, și le-a spus lor,’Trebuie să fie tare obositor să stai pe scări, în ceea ce mă privește eu o să urc.’ Sălile palatului luceau în lumina candelabrelor, consilierii particulari și sfetnicii umblau desculți, și purtau chei de aur, suficient să facă pe oricine sp se simtă inconfortabil. Ghetele sale scărțâiau, super tare, dar baiatul nu se sinchisea.
“Cu siguranță este Kay,” spuse Gerda. “Știu sigur că avea ghete noi; le-am auzit scârțâind în dormitorul bunicii.”
“Da, scârțâiau tare,” spuse Corbul. “Și s-a dus drept la prințesă, care stătea pe o perlă mare cât roata carului. Și toate doamnele de la curte cu însoțitorii lor, și însoțitorii însoțitorilor, și cu toți cavalerii, cu scutierii cavalerilor și cu scutierii scutierilor, s-au așezat roată, și cu căt erau mai importanți cu atăt stateau mai aproape de ușă, încât era era imposibil să mai vezi scutierii scutierilor, dar băiatul stătea trufaș în pragul ușii.”
“Trebuie să fi fost groaznic,” zise Gerda. “Și a reușit Kay să cucerească prințesa?”
“Dacă nu eram Corb, aș fi cucerit eu prințesa, deși eu sunt logodit. se spune că a vorbit la fel de bine ca mine, atunci când vorbesc corbească; așa mi-a zis mândra mea. A fost direct și maniera, nu venise să curteze prințesa, ci doar să se convingă de înțepciunea ei. Ea l-a plăcut și el a plăcut-o.”
“Așa, așa, sigur era Kay,” zise Gerda. “El e așa de inteligent, poate să calculeze fracții mental. Te rog, mă duci la palat?”
“Ușor de zis, greu de făcut,”spuse Corbul. “Cu să organizăm asta? O să vorbesc cu mândramea, ea trebuie să aibă o idee, pentru că trebuie să-ți spun, că o fată așa de mică ca tine nu va avea niciodată permisiunea să intre.”
“Ba da, ar trebui să am!” spuse Gerda; ” când va auzi Kay că am sosit va veni imediat să mă primească.”
“Așteaptă-mă pe treptele astea,”spuse Corbul, și își roti capul înainte și înapoi apoi zbură în zare.
Se apropia seara când s-a întors Corbul. “Craa, Craa!” spuse el. “Îți trimite complimentele ei, și uite ți-a trimis un rulou. L-a luat de la bucătărie, e acolo pâine pentru toată lumea. Sunt sigur căți-e foame. Nu poți să intri în palat, ești desculță: gărzile argintii și servitorii aurii, nu-ți vor permite, dar nu fi tristă, ai putea totuși intra. Drăguța mea știe o intrare în spate, care duce la scara ce urcă la dormitor, și mai știe și cum să facă rost de cheie.”
Și au ajuns într-o grădină lăngă bulevardul mare, unde frunzele cădeau una după alta, iar când luminile palatului s-au stins treptat una câte una, Corbul a condus-o pe Gerda la ușa din spate, care era pe jumătate deschisă.
Doamne, cum mai bătea inima Gerdei de emoție și nerăbdare! Era ca și cum era pe cale să facă ceva interzis, dar dorința de a știi dacă Kay era acolo era prea mare. Trebuia să fie acolo. Își imagina privirea lui inteligentă, părul lung, iar imaginea devenea atât de vie încât chiar putea să-l vadă râzând cum făcea de obicei când se jucau între trandafirii de acasă.”În mod sigur, se va bucura să te vadă, să audă ce drum lung ai străbătut de dragul lui, săștie ce nefericiți au fost cu toții când a plecat și nu s-a mai întors.”
O, ce spaimăși ce bucurie!
Ajunseseră la scări. O singură lampă ardea pe culoar; iar pe podea stătea drăguța corbului, rotindu-și capul în toate părțile și privind când și când la Gerda, care făcu o reverența așa cum o învățase bunica sa.
“Alesul meu mi-a povestit multe despre tine, draga mea domnișoară”, spuse domnița Corbului. “Povestea ta e răvășitoare, tânăra mea domniță, dacă vei duce lampa, eu voi merge înainte, vom merge drept, oricum nu ne vom întâlni cu nimeni.”
“Mi se pare că e cineva în spatele nostru,” spuse Gerda; și ceva trecu repede: Forme umbrite se proiectau pe pereți; cai cu coamele în vânt și picioare subțiri, vânători, doamne și nobili călare.
“Sunt numai vise,” spuse domnița Corbului. “Vin să prindă gândurile gândurile ascunse ale personalităților, și nu e rău, cel mai bine le observi când ești în pat. Dar lasă-mă să-și spun, dacă suporți onoarea și privilegiul, că tu ai o inimă mare.”
“Șșt!” Nu se vorbește despre asta!,” spuse Corbul pădurilor.
Intrară în primul salon , de culoarea satinului trandafiriu, cu flori artificiale pe pereți. Aici visele se grăbeau să treacă, așa de repede că Gerda nu putea distinge nici o figură. O cameră era mai splendidă decât alta, oricine se putea simți umil în aceste încăperi, în cele din urmă ajunseră în dormitor.
Tavanul modela un palmier cu frunze de sticlă, din cel mai scump cristal, iar în mijloc de o grindă butucănoasă aurită, atârnau două paturi în formă de crini.
Unul era alb, iar în acesta era întinsă prințesa, celălalt era roșu, iar acolo Gerda se uită după Kay.Ea desfăcu una din petalele roșii, și văzu un gât tuciuriu.O! Era Kay! Îl strigă destul de tare după nume, duse lampa mai aproape de el, visele se repeziră în cameră, se trezi întoarse capul, și: Nu era micul Kay!
Prințul semăna cu el numai la gât, dar era un tânăr atrăgător. Din interiorul crinului alb Prințesa privea uimită, și a întrebat-o ce se întâmplă. Micuța Gerda plânse și le spuse toată povestea, și tot ce făcuseCorbul pentru ea.
“Biata micuță!” spuse prințul prințesei. Îl lăudară pe Corb foarte mult, și-i spuseră că nu sunt supărați pe ei, dar să nu mai se repete a doua oară. Totuși trebuiau să fie recompensați. “Vrei să zbori de aici liber ca pasărea cerului?” întrebă prințesa; “sau vrei o numire ca și Corb de curte, cu toate firimiturile de la bucătarie?”
Iar cei doi Corbi se aplecară reverențios, și implorară o numire într-o slujbă sigură, căci se gândeau că le venise vremea, și spuseră:”E un lucru bun să ai bătrânețile asigurate!”
Iar prințul o lăsă pe Gerda să doarmă în patul său, era tot ce putea să facă. ea își impreună mâinile micuțe și se gândi, “” Ce buni pot fi atât animalele cât și oamenii!” și adormi într-un somn adânc. Și visele veniră din nou, iar acum îngerii apăreau în vis, trăgeau după ei o sanie micuță, în car emicul Kay stătea și dădea din cap, dar totul era un vis, si de aceea a dispărut când s-a trezit.
În ziua următoare a fost îmbrăcată din cap până în picioare în mătase și catifea. Îi oferirășansa de a rămâne în palat și a trăi o viață fără griji; dar ea se rugă se primească o trăsură cu un cal, și o pereche de pantofiori, spunea ea, că se va duce în lumea largă că să-l caute pe Kay.
Kay. Pantofi și o caleașcă primi, de asemeni a fost îmbracată regește; iar când era pe cale să plece, o trăsură nouă opri în fața ușii. Era din aur pur, iar armele prințului și ale prințesei străluceau asemeni unor stele deasupra ei; vizitiul, pedestrașul, și călăreții și scutierii plini de aur și nestemate. Prințul și Prințesa o ajutară ei în persoană să urce în caleașcă, și îi urară mult noroc. Corbul pădurii, căsătorit acum, a escortat-o primii kilometri. Stătea alături de Gerda, pentru că nu putea suporta să meargă cu spatele înainte,iar doamna Corbului stătea în pragul ușii și scutura din aripi, nu putea să-i însoțească, deoarece avea dureri de cap de când primise slujba fixăși trebuia să mănânce așa de mult. Caleașca era plină cu acadele, iar pe scaune erau fructe și turtădulce.
“Adio! Adio!” plângeau Prințul și Prințesa; și Gerda lăcrima, și corbul lăcrima. Așa trecură primii kilometri, apoi Corbul își luăși el adio, și asta a fost cea mai grea despărțire dintre toate. El zbură într-un copac, bătu din aripi cât văzu trăsura, care lucea de departe asemeni unei raze de soare.