Cîinele credincios și lupul iscusit

[dropcap1]U[/dropcap1]N ŢĂRAN avea în gospodăria lui un cîine foarte cre­dincios, dar care îmbătrînise. Soţia lui l-a sfătuit să-l alunge, căci nu le mai servea deloc ca paznic. Răguşise rău, de abia mai putea lătra, iar dinţi, ca să muşte pe nepoftiţi, puţini îi mai rămăseseră.
Aşadar, cîinele cel bătrîn se trezi azvîrlit în mijlocul drumului. Mergînd alene, ajunse pe înnoptate în pădure. Şi în pădure se întîlni cu un lup. În întuneric, lupul crezu că întîlnise vreun confrate, dar întrebîndu-l ce e cu el pe acolo, la o oră atît de tîrzie, cîinele îi istorisi păţania:
– Am îmbătrînit şi soţia ţăranului, la care am stat atîția amar de ani, i-a spus stăpînului că nu mai sînt bun de nimic şi nu mai merit să-mi mai dea de mîncare.

– Lasă că te ajut eu, se grăbi cu răspunsul lupul. Unde sînt stăpînii tăi mîine dimineaţă?
– De dimineaţă ies la cîmp. Ei doi şi copilul cel mic, pe care-l lasă de obicei la marginea cîmpului, îi explică bătrînul cîine.
-Ei bine, să vezi tu ce ispravă o să le facem. Eu le iau copilul cel mic şi ţi-l aduc ţie, iar tu le arăţi credinţa ta mai departe, ducîndu-le copilul înapoi acasă. Astfel ei îşi vor da seama că totuşi le mai poți fi de folos şi de azi încolo şi nu te vor mai azvîrli în stradă, rînji triumfător lupul.
Zis şi făcut. Cînd le era ţăranilor disperarea mai mare că lupul le răpise copilul şi pesemne că-l şi mistuise, iată-l pe bătrînul cîine că apare gîfîind cu copilul în gură. Nu mai spun cît de mare le-a fost bucuria şi, după cum pre­văzuse lupul, cu cîtă dragoste l-au mîngîiat pe bătrînul animal credincios, vrînd parcă să-şi ceară iertare de fapta lor urîtă.
Trecură de atunci zile şi luni şi veni timpul ca ţăranul să-şi mărite fata lui mai mare. Pregătirile de nuntă se fă­ceau la el acasă. Şi cîinele se gîndi că s-a ivit, poate, prile­jul să-i mulţumească lupului pentru că-l salvase în clipele lui grele. Şi. într-adevăr, îl povăţui să se strecoare, pe în­noptat, pe furiş, la ţăran acasă şi să se pitească liniştit sub masa nuntaşilor, că el, cîinele, se va îngriji să-i dea acolo din toate bunătăţile de pe masă. Oaspeţii începură să simtă că fripturile dispăreau cam iute şi se repeziră să-i dea cîte un picior cîinelui, bănuindu-l pe el, dar gazda se împotrivi, sărind în apărarea cîinelui:
– Nouă ne-a făcut atîta bine, încît îi iertăm orice, din ziua în care ne-a adus acasă copilaşul răpit de lup. Lăsați-l în pace!
Îmbuibat însă de toate cu cîte se înfrupta, lupul începu să urle de fericire, încît toţi invitaţii o luară la fugă înspăi­mântaţi. Numai gazdele erau liniştite şi aşteptau ca bătrînul; şi credinciosul lor cîine să-i scape şi de astă dată de lup, cum le scăpase atunci copilaşul. Şi, într-adevăr, sub ochii încrezători ai stăpînilor lui, cîinele îl luă cu binişorul pe lup şi-l scoase afară, fără să i se întîmple nici un rău nimănui.