Cândva, trăiau pe lumea numai cai, iar de măgari nici nu se pomenea. Iată că printre telegari se găsi un cal nemaipomenit de uituc. O dată, acesta se duse la Zeu și-i zise:
-Domnule Zeu! Fii bun, te rog și spune-mi cum mă cheamă pe mine?
-Pe tine te cheamă cal!
-Nu trecură nici două zile și calul își uită din nou numele. se înfățișă Zeului și-l rugă să-i mai amintească o dată numele. Zeul era în toane bune. Zâmbi și-i zise:
-Pe tine te cheamă cal! Dar nu mai fii atât de împrăștiat, nu-ți mai uita numele și nu mai veni să mă plictisești cu fleacuri. Și așa am atâtea treburi de făcut.
Calul își clătină capul în semn de mulțumire și plecă.
Trecură alte câteva zile. Iată că într-o noapte calul se trezi și nu fu chip să-și aducă aminte cum îl cheamă. Gândi mult și bine, dar degeaba. Tulburat peste măsură, calul se hotărâ să meargă din nou la Zeu și să-l întrebe cum îl cheamă.
De data aceasta, Zeul era în toane rele. Când află pentru ce veni calul își pierdu cumpătul de tot.
-Măgar, asta ești! strigă Zeul la el. Ai priceput? Ești măgar și ai să rămâi măgar!
Și Zeul îi lungi calului urechile ca să poată auzi mai bine ce i se spune.
De atunci s-au ivit pe lume măgarii ureheați.