Femeia din Laponia și Femeia din Finlanda.
de Hans Christian Andersen
Deodată se opriră înaintea unei case mici, extrem de mizerabile. Acoperișul ajungea până la pământ, iar ușa era așa de mică, că toți cei din failie trebuiau să se târască pe burtă ca să intre sau să iasă din casă. Nu era nimeni acasă cu excepția unei femei laponeze, care curăța niște pește la lumina unei lămpi cu ulei. Renul îi povesti femeii toată povestea Gerdei, mai întăi îi spuse povestea lui, pentru că i se părea mult mai important. Gerda era atât de înghețată că nu mai putea vorbi.
„Biata fată!” spuse femeia din Laponia, „Mai ai o grămadă de mers. Mai ai o mie de leghe până să ajungi în Finlanda; acolo e locuința de la țară a Crăiesei Zăpezii, acolo aprinde luminile albastre în fiecare seară. O să-ți scriu câteva cuvinte de la mine, o săți le scriu pe un pește uscat, hârtie n-am să-ți dau, să dai ce-ți scriu femeii din Finlanda, ea știe mai multe și o să te îndrume.”
Când Gerda se dezmorți, își astămpăra foamea și setea, atunci femeia din Laponia scrise câteva cuvinte pe un pește uscat, o rugă pe Gerda să aibă mare grijă de pește, o urcă pe ren, o legă strâns,si îi dădu bice renului. „Cea! Cea!” se auzi în aer; iar cele mai minnate lumini albastre luminau cerul intunecat, și în cele din urmă ajunseră în
Finlanda. Bătură la șemineul femeii din Finlanda, pentru că ușă nu avea de fel.
Era așa o căldură înautru că femeia finlandeză umbla mai mult dezbră cată. Era micăși jegoasă. Imediat o ajută pe Gerda să descalece, trase mânușile și ghetele, pentru că era așa de cald încât trebui să pună o bucată de gheață pe fruntea renului, apoi citi ce scria pe peștele din Laponia. Citi de trei ori, încât vorbele i se întipăriră în inimă, apoi puse peștele pe o tavă, pentru că mai putea fi mâncat, iar ea nu arunca niciodată nimic.
Apoi renul își spuse poveste, iar după spuse povestea micuței Gerda, femeia finlandeză clipea din ochi dar nu spunea nimic.
„Ești atât de inteligentă” spuse renul; „tu poți, știu eu, să înnozi toate vânturile pământului într-un singur nod. Dacă marinarul slăbește un nod, antunci arre vânt bun din pupa, dacă slăbește pe al doilea bate puternic, dacă le dezleagă pe cel de’al treilea și al patrulea, e o un vând de smulge copacii din rădăcină. O să-i dai micuței o poțiune magică care să-i dea forța unei duzini de bărbați, ca să o poată înfrânge pe crăiasă?”
„Forța unei duyini de bărbați!” spuse femeia Finlandeză. „Bine tare, asta ar fi!” apoi sw duse la o tavă, și trase pergament făcut sul, când desfăcu sulul, caractere ciudate se înșirau pe pielea pergamentului, femeia finlandeză începu apoi, să citească așa de repede încât broboane de transpirație îi apărură pe frunte.
Dar renul se rugă atât de tare pentru micuța Gerda, iar Gerda cu lacrimi în ochi o implora din priviri pe femeia finlandeză, iar clipi, îl trase pe ren într’un colț deoparte, unde șoptiră împreună, iar renul mai primi o bucată de gheață ca să se răcorescă.
„Adevăratul mic Kay este la Crăiasa Zăpezii, și totul acolo e pe placul său, și el crede că e locul cel mai bun de pe pământ, dar motivul adevărat, este că are un ciob de sticlă în ochi, și o așchie în inimă. Trebuie scoase mai întâi, altfel el nu se va întoarce niciodată către umanitate, iar Crăiasa îl va reține veșnic în stăpânire.”
„Dar nu-i poți da micuței Gerda nimic care să-i dea puteri supranaturale?”
„Nu-i pot da mai multă putere decât are deja. Nu vezi cât de puternică este? Nu vezi cum oameni și animale sunt forțați să o ajute, cum a străbătul o lume întreagă în picioarele goale? Ea nu trebuie să audă de puterile ei de la noi, puterea ei esteîn inima ei, pentru că este o fată dulce și inocentă. Dacă nu poate ajunge singură la Crăiasa Zăpezii, și să-l scape pe micul Kay de vrajă, noi nu o putem ajuta. La patru kilometri de aici începe grădina crăiesei, până acolo poți merge, caută o tufă de coacăze crescută în zăpadă, lasă fata fără să mai spui o vorbăși vino ca vântul înapoi. ”
Și femeia finlandeză o puse pe Gerda în spatele renului, iar el alergă cu o viteză nemaivăzută. „O, am uitat să-mi iau ghetuțele, nu mi-am luat mânușile.” plânse Gerda. remarcase că nu le avea în gerul tăios, dar renul nu se opri, alergă până la tufa de coacăze, o puse pe Gerda jos, o sărută pe gură, în timp ce lacrimi mari îi curgeau renului din ochi, și plecă înapoi tot atât de repede pe cât venise.
Acolo rămăsese micuța Gerda, fără încălțări sau mânuși, în mijlocul frigului îngrozitor al Finlandei.
Fugi cât putu de repede. Apoi veni un întreg regiment de fulgi de zăpadă, dar nu veneau de sus, și erau chiar strălucitori și luminoși din cauza Aurorei Boreale. Fulgii mărșăluiau pe pământ, și cu căt se apropiau cu atât deveneau mai mari.
Gerda își amintea bine de fulgii mari și stranii pe care’i văyise printr’o lupă, dar acum aceștia erau mai mari și mai înspăimântători deoarece erau vii. Ei erau avanpostul Crăiesei Zăpezii.
Aveau cele mai minunate forme, unii arătau ca niște porci spinoși urâți, alții arătau precum niște șerpi încolăciți agitându-și capetele amenințătoare, iar alții precum niște ursuleți grăsuți, cu blana zburlită, toți erau de un alb strălucitor, și toți erau fulgi de nea vii.
Micuța Gerda repetă Tatăl nostru. Frigul era atât de intes încât își putea vedea respirația, care ieșea precum un fum alb din gură. Creștea din ce în ce mai groasă, și începu să ia forma unor mici îngeri, și crescu din ce în ce mai mult până când aceștia atinseră pământul. Și toți aveau capetele acoperite cu coifuri, și lănci și scuturi în mâini, iar numărul lor tot creștea, iar când Gerda termină tatăl nostru, ea invocase o întreagă legiune. Aceștia asaltară înspăimântătorii fulgi de nea cu lăncile, iar fulgii zburară în mii de bucățele, iar mica Gerda cutezătoare și în deplină siguranță merse înainte. Îngerii o mângâiară pe mâini și picioare, astfel încât să mai îndulcească frigul, iar ea se îndreptă repede spre palatul Crăiesei.
Dar acum o să vedem cum petrecea Kay. El nu se gândise la Gerda, și cu atât mai puțin că Gerda putea fi în fața palatului.