[dropcap1]E[/dropcap1] decembrie, luna cea mai dorita de copii, luna cadourilor. Prietenii nostril au asteptat-o cu nerabdare. Oare ce surprise le va face Mos Craciun anul acesta?Pana una alta, iata-I pe toti patru in parcul din centrul orasului. Ca in fiecare an si acum a fost amenajat “Orasul lui Mos Craciun”. Ce minunatii! Nici nu stiau la ce sa priveasca mai intai:
– Ce brad urias! Se minuna Dodo.
– Si ce de luminite colorate sunt la patinoar! Spuse Suzi, mare amatoare de patinaj.
– Imm! Miroase a floricele de porumb! Haideti sa mergem sa luam si noi! Ii indemna Gros cel pofticios.
– Si sa trecem sa vedem si spectacolul colindatorilor, zise si Popi,
Si uite-asa au luat la rand toate tarabele si gheretele cu jucarii, dulciuri, covrigi calzi si cate alte lucruti pentru pofticiosi.
– Ce gust bun au bomboanele acestea! Imi amintesc ca anul trecul Mos Craciun mi-a adus o punguta de bomboane cu miere. Erau tare delicioase! Se linse Dodo pe botic.
– Si mie mi-a adus unele trandafirii, cu gust de zmeura, isi aminti Suzi.
– Eu am primit unele cu crema de nuci, se lauda Grom. Un deliciu! Tare mi+as dori sa le mai simt aroma… Hei, Mos Craciun, unde esti? Ma auzi?
Nici nu termina bine de zis, ca se si trezira luati pe sus, intr-un vartej ametitor. Dupa ce calatorira asa o vreme, fura lasati ca printr-o palnie, pe un covoras gros de omat.
– Hei, dar voi de unde ati rasarit?ii intreaba un glas de bunic.
Cei patru prieteni ramasera fara grai. In fata lor era chiar Mos Craciun. Desi nu avea hainele rosii pe care le cunosc toti copiii, ci numai o salopeta albastra si o scufita rosie trasa pe spranceana, era el, negresit. Prietenii nostri aterizasera ca-n puf in cutiile speciale in care Mosul tinea colectia sa de fulgi de zapada: mici, mari, moi sau oarecum taiosi, cu diferite modele de gheata. Dupa ce l-au lamurit ce-i cu prezenta lor neasteptata in Imparatia de Omat, Mos Craciun a hotarat sa-i duca sa le arate cateva din pregatirile sale pentru copii.
In Orasul lui Mos Craciun era mare fierbere.
– Hai, zoriti!ii indemna Mosul pe toti.
– Craciunito, nu mai bate atat pernele acelea ca se face prea multa zapada noua si se afunda talpigele saniei.
Craciunita ii arunca o privire peste umar si-si continua activitatea, batand de zor sa iasa cati mai multi fulgi . stia ea cat trebuie, doar facea trebusoara aceasta de multa vreme. Dar,de! Il cunostea si pe Mos Craciun, care dorea ca totul sa fie gata pentru seara speciala. Hainutele, jucariile si dulciurile pentru copii, impachetate si puse bine bine in sacul urias legat cu grija la gura, talpigele saniei lustruite, sania vopsita proaspat, renii hraniti, periati, cu clopotei la gat si hamuri noi, zapada tocmai buna de drum si stele pe cer aprinse la putere maxima, ca sa-i lumineze drumul.
Ce mai, toate trebuiau sa fie gata la timp. Hotarat ca lucrurile sa decurga bine si anul acesta, Mosul se duse la atelierul de croitorie sa vada cum se descurca spiridusii.
Ajuns acolo, Mosul vazu cu multumire ca totul era in ordine. Spiridusii croiau, taiau, coseau in special hainute albe, verzi, si rosii. Apoi Mosul merse la atelierul de jucarii. Uitandu-se pe lista trimisa de copii, incerca sa incercuiasca jucariile care erau deja gata.
O masina, o racheta,
Bicicleta, trotineta,
Aragaz cu vase mici,
O armata de pitici,
O papusa cu suzeta,
Si o alta mai cocheta
Cu multe haine-n dulap,
Un clovn ce statea in cap,
O maimuta la trapez
Si un urs cu fesul frez,
Mingi-asa, vreun milion…
„Bun! Am ce sa pun sub pom”,
Rase-apoi pe sub mustati,
„Bine e,ca-n alte dati!”
O sectie speciala facea si carti ilustrate pentru copii. Aici toate carticelele aveau numai povesti, poezii si cantece speciale despre iarna, despre bradul impodobit, despre jocurile de iarna ale copiilor, bineinteles, despre vestitul Mos Craciun.
Cand ajunse la fabrica de dulciuri insa, Mosul intra la idei: nimic nu era gata ambalat, iar spiridusii-cofetari stateau in picioare langa perete, cu privirile in pamant. Peste tot:
Acadele colorate
Stau pe rafturi insirate,
Printre ele, in cutie,
Sunt bomboane – cam o mie
De modele aromate
Si cu fructe asortate.
Iar pe niste tavi intinse,
Tarte dulci cu zahar ninse.
Dulciuri sunt nenumarate,
Mosul sa guste din toate.
– Ce frumos arata! Bravo, fetii mei! Ii lauda el si lua o bomboana zmeurie ca s-o guste.
Spiridusii inchisera ochii in asteptarea dezastrului. Cum gusta din bomboana, Mosul sari ca ars, strigand:
– Mi-a luat gura foooc! E iute, iute, iute! Un pahar de apa, va rog! Spuse el facandu-si vant cu palma in dreptul gurii. De la atata iutime, ii dadura lacrimile, iar mustatile i se zbarlira ca doua pamatufuri in vant.
– Ce-ati pus in bomboane? Ce s-a intamplat cu reteta?
– Mos Craciun, noi chiar am respectat reteta. Pe cuvant! Ii raspunse seful spiridusilor si ii desfasura un sul mare de hartie. Uite-aici: vanilie, scortisoara, miere, cacao, lapte, sirop de fructe si cate altele.
– Si atunci? De unde gustul piscacios? Parca am pus pe limba numai piper, hrean si ardei iute, spuse Mosul, nedumerit si potrivindu-si ochelarii pe varful nasului.
– Nu stim nici noi, pentru ca am pus din fiecare esenta exact cat trebuia, spuse spiridusul, iar ceilalti aprobara din cap.
– Mai sa fie! Se scarpina Mosul in varful capului. Cineva ne pune bete-n roate! De unde a aparut necazul acesta? Atata marfa defecta nu s-a mai vazut in imparatia mea! Si mai este foarte putin pana la plecare…
Popi, Suzi, Dodo si Grom, care il urmasera peste tot pe Mosul, se stransera intr-un colt la sfat. Popi lua cuvantul:
– Draga Mos Craciun, cel mai bine ar fi sa ne apucam degraba sa sa preparam alte dulciuri. Uite, eu si prietenii mei va vom da o mana de ajutor si apoi o sa facem de paza. O sa fim cu ochii in patru, zi si noapte, sa vedem cine a indraznit sa strice dulciurile copiilor.
Zis si facut. Toata lumea si-a suflecat manecile si s-au apucat cu totii sa modeleze aluatul pentru turta dulce si pasta pentru bomboane si acadele. Chiar si Mos Craciun si Craciunita lui, cu catr un sort alb ca zapada, prins la brau, mestereau de zor.
Aproape ca terminasera, iar Mosul gusta din nou:
– Eheei! Asta-i alta mancare de peste!spuse el. Toate dulciurile au iesit foarte bune! Inca putin si putem merge la culcare.
Si asa si facura: incet-incet s-au dus cu totii la culcare, obositi de atata munca si de emotiile de peste zi. Prietenii nostri, asa cum au promis, s-au asezat de paza la dulciuri, hotarand sa doarma cu randul. Mai spre dimineata , a venit si randul lui Popi. Se asezase intr-un colt, intre sacii cu faina si cutiile cu arome, pe o lada de zahar. De la mirosurile imbietoare si dulci, parca, parca i se facea asa un pic de domn. Tocmai picotea cu ciocul in pene, cand, ce sa vezi?… usa se crapa putintel, scartaind usor. Popi crezu ca i se pare, dar imediat se dezmetici: nu era inchipuire pentru ca se auzeau niste voci:
– Hai, putem intra fara grija, nu mai e nimeni aici!se auzi un glas. Si imediat se strecurara pe usa trei araturi mititele: una avea capul rotund ca o margica neagra, una era subtirica si cu nasul rosu, iar a treia era cea mai inalta si cu ochii stransi de parca statea sa planga.
Popi se ghemui mai bine, ca sa nu fie descoperit si astepta curios sa vada ce au de gand sa faca aratarile. Nici una, nici doua, acestea incepura sa topaie prin incapere, sa se invarteasca si sa imprastie niste stropi peste dulciuri, din sticlutele pe care le aveau la brau. Popi astepta pana ce acestea ajunsera in dreptul lui si le puse piedica. Aratarile se rostogolira imediat la podea.
– V-am prins! tipa Popi, ca sa-l auda si ceilalti. Prietenii sai, spiridusii, Mos Craciun si Craciunita aparura, frecandu-se la ochi.
– Ce cautati aici? Se rasti Mosul cand dadu cu ochii de cei trei intrusi. Ii si recunoscuse: erau Piperul, Ardeiul Iute si Hreanul.
Pe scurt, Popi le povesti tuturor ce facusera acestia si cum vroiau sa strice din nou dulciurile.
– Ce facem cu ei, Mos Craciun? Intrebara toti.
– Pai, ii trimitem la locul lor! Adica la sarmale, piftie, carnati, caltabosi si toba, hotara Mosul. Si nici nu termina bine de zis, ca pe data cei trei disparura ca si cum n-ar fi fost niciodata.
– Gata! De-acum dulciurile sunt salvate, spuse Mosul. Apoi, cazandu-i privirea pe prietenii nostri, adauga:
– Ati fost mana mea dreapta la aceste pregatiri. Drept rasplata, va dau sa gustati din bomboanele acestea grozave!
– Bomboane cu gust de zmeura! Zise Suzi, incantata.
– Si…si cu miere! Adauga bucuros, ursuletul.
– Ha? Da’ cu umplutura de nuca, nu sunt?! Intreaba plin de dorinta Grom.
– Grom, imi pare rau, insa cred ca spiridusii nu au mai avut timp sa faca si din acelea … ii spuse Popi. Uite, am rascolit tot borcanul si nu am gasit.
– Cum?! Tocmai bomboanele mele cu umplutura de nuca nu au mai fost preparate?! Croncani Grom, nemutumit.
– Dar Grom, si celelalte sunt atat de grozave! Spuse Suzi impaciuitoare.
– Ori cu gust de nuca, ori nimic!
Si chiar de nu va vine sa credeti , dar Grom se incapatana intr-atat incat nu vru nici in ruptul capului sa guste din celelalte.
Mos Craciun, care auzise toata discutia, zambi si trecu pe lista lui cea lunga si bomboanele lui Grom. Apoi pleca la treburile lui, nu inainte insa de a-l trimite pe spiridusul Aroma-de-sarbatoare sa-i adoarma. Dupa ce ii adormi, acesta ii urca usurel pe Norisorul-calator, ordonandu-i sa-i duca pe toti acasa, la Popi. Tii, ce mai dormira! Se trezira abia peste doua zile, de obositi ce erau! Dar ce surpriza! Era chiar Craciunul, si fiecare gasi, pe langa o multime de jucarii, cate un bol cu bomboane. Si cred ca nu trebuie sa va mai spun ca bolul lui Grom era plin cu bomboane cu umplutura de nuca. Cand il descoperi, Grom incepu sa strice ca un apucat:
– Bomboane cu umplutura de nuca! Am primit bomboane cu umplutura de nuca! Uraa! Mos Craciun, Mos Craciun, tu esti harnic si esti bun!
Si sa stiti de la mine, copii, ca Mosul l-a auzit si tare s-a mai bucurat!
Craciun fericit!