Cu ani și ani în urmă, șoarecele și pisica trăiau sub același acoperiș. Într-o zi, șoarecele vine vesel acasă, spunându-i pisicii că el găsise într-un loc o bucată mare de slănină și să-l ajute s-o care. Au adus-o împreună acasă și-au pus-o binișor în pivniță, s-o aibă pentru iarna cea friguroasă, care bătea la ușă.
Într-o zi, se găti pisica și plecă de acasă, spunându-i șoarecelui că era poftită la o vecină de-a ei, la o petrecere. Cum șoarecelui nu prea îi stătea mintea la glume și joacă în ziua aceia, o lăsă să plece singură.
Dar ce făcu pisică? Sări pe ferăstruica de la pivniță, înșfăcă bucata de slănină și până nu termină un sfert din ea, nu plecă. Se linse pe botic, o porni pe urmă puțin la plimbare și se întoarse fericită și veselă acasă.
-Ei, cum a fost? întrebă șoarecele.
-Minunată! răspunse pisica.
-Minunată, ce? intrebă șoarecele.
-Masa. Petrecerea….nu se fâstâci pisica în răspunsuri.
Și tot așa, după câtva timp, pisica se găti iar de plecare, și iar se opri să mai mănânce o bucată de slănină. Și altă dată, la fel, nu mai ieși din pivniță, până n-o mistui pe toată.
Veni și timpul ca șoarecele să coboare în pivniță să ia slănina, căci se răcise rău vremea afară, ningea cu fulgi mari și nu se mai găseau lesne de-ale gurii. Dar cum nu-i fu uimirea, când, ia slănina de unde, nu-i! Politicos, o întrebă pe pisică dacă știe ea ceva ori ba.
-Lingându-se pe bot, la amintirea gustului bun de slănină, ea îi răspunse înfiptă:
-Ei bine, cum de n-ai ghicit oare ce erau petrecerile mele cu mâncărurile grozave de care-ți povesteam?
Îndrăznește numai să mă cerți, că acum te înhaț și pe tine!
Șoarecele abia avu timp să se furișeze iute pe lângă coada pisicii și să o gonească prin nămeți și de atunci nici un șoarece de pe lume n-a mai trăit în pace sub același acoperiș cu vreo pisică.